Pendulând între gânduri și dorințe

Gândesc ceea ce gândesc, simt ceea ce simt, știu ceea ce știu. Eu sunt însămi, dar nu te învinovățesc pentru faptul că ești tu. Ceea ce ai de oferit este binevenit. Gândurile sunt opinii, nu realități. Ele sunt strâns legate și de nevoile de bază ale noastre. Dacă acestea nu sunt îndeplinite, în mod cert ne vor ocupa o mare parte din gânduri. Așa cum avem convingeri ce ne limitează putem avea și gânduri ce ne pot vindeca, ce ne pot descătușa:

Iubesc viața.

Oamenii din viața mea sunt o reflecție a ceea ce fac și gândesc.

Imaginează-ți că ești neîmplinit. Nu deții ce îți trebuie, asta pentru că dorințele tale te orbesc, poate că ce îți trebuie este chiar în fața ochilor tăi și nu poți vedea din cauza obiectivelor tale. Dacă viața ta nu iți este pe plac, s-ar putea să fie din cauza cunoștințelor tale insuficiente, nu din pricina vieții în sine. Poate că structura ta de valori necesită niste reparații serioase, poate că dorințele și gândurile te fac orb în fața altor posibilități, agățându-te atât de tare de ele, încât nu mai poți vedea altceva, nici măcar lucrurile de care ai nevoie cu adevărat.

Regăsind acel timp bun

Lăsați-mă să încerc a creiona o viață. Probabil nu-mi va ieși, dar măcar încerc. Pentru început o împart în timpul de la muncă și cel liber. După acesta din urmă tânjim toți. Să fie din plin, clar! Așteptăm sfârșiturile de săptămână, ne bucurăm de acele clipe, dar uităm să trăim în celelalte zile. Ne vindem timpul, alegem job-uri avantajoase pentru a ne cumpăra acele mici momente de bucurie care ne fac fericiți. Ne autoproclamăm stăpânii propriilor vieți, dar uităm prezentul, căci timpul acesta care trece e tot ce avem. Apărem și ne grăbim să și pierim.  Alergăm spre un birou obscur ca apoi să numărăm minutele până la plecare.  Nu mai ascultăm, nu mai vedem, ne grăbim spre nicăieri. Rătăcim inutil în propriul timp, de care am uitam să ne bucurăm. Câtă însemnătate mai are o strângere de mână, un mulțumesc frumos, o îmbrățișare? Mult prea puțin pentru cât de mult contează cu adevărat. Căutăm idealuri în viață, irosind timp, conștienți fiind că nu le vom atinge. Și atunci nu e trist? Nu suntem doar niște triști umblători prin viață? Căci însăși bucuria vieții, aparent n-o mai simțim. Nu mai bine ne-am găsi acel timp prețios s-o trăim? Cu lucruri mărunte, cu oameni prețioși cu care să îți umpli sufletul. Eu zic că merită, fiecare secundă chiar.

Dulcele gust al maturității

Uneori mă întreb ce este maturitatea, cine stabilește când devenim maturi, oare actele noastre, judecata ori cei din jurul nostru? Cred că atunci când vei lua oamenii așa cum sunt, când vei realiza că nimeni nu e perfect și e firesc să fie așa,  înseamnă că ai devenit un om matur. Maturitatea nu se numără în ani și nici nu apare instantaneu. Matur ești când, înconjurat de probleme, dezorientat sau confuz, reușești să fii tolerant cu oamenii  în general și cu tine însuți în particular. Maturitatea este atunci când îți cunoști slăbiciunile, dar și forța ta interioară, când vei învăța să te accepți și să-i accepți pe ceilalți pentru ceea ce simt și pentru ceea ce sunt, fără să-i judeci. Matur vei fi atunci când încerci să nu mai schimbi oamenii din jur și te vei focusa să schimbi lucruri ce nu le simți în acord cu tine. Matur ești când vei fi capabil să dăruiești fără a avea așteptări în schimb. Atunci când vei înțelege că indiferent de ce faci, o faci pentru liniștea ta. Maturitatea este atunci când vei înceta să te compari cu alții, când simți liniște și nu incertitudini sau tristeți. De cele mai multe ori se întâmplă să confundăm plăcerile sau bucuriile pe termen scurt cu nevoile pe care le avem de îndeplinit pe termen lung și de aici începe confuzia, însă maturul va ști întotdeauna să le diferențieze. Un om puternic înseamnă maturitate emoțională. Tu conduci emoția și nu emoția pe tine. Maturitatea presupune și capacitatea de a privi și înțelege, în oglinda retrovizoare, în timp ce parcurgi drumul plin de obstacole, făcând corecții mai fine sau mai evidente ale traiectoriei, știind însă, întotdeauna unde vrei să ajungi. Trebuie să învățăm din experiențele anterioare dar să învățăm și mai mult din experiențele ce urmează, fiind deschiși la minte și flexibili și să accepți că odată cu dulceața, vine și gustul amar. Nu îți propui brusc un target să te maturizezi, oricum nu-ți va ieși niciodată. Pur și simplu vei deveni într-o zi. În acea zi în care vei fi înțeles aceste lucruri simple, plus încă două, trei detalii, pe care ți le las să le descoperi singur.

 

Domnule bărbat,

Încep cu acest apelativ, nu întâmplător, pentru că uneori ești un domn. Alteori doar te prefaci a fi unul, dar evident, în viziunea ta ești chiar și așa bine intenționat. Unii bărbați se pricep de minune să-și ascundă defectele și să le transforme aparent în calități. Iar exemplele în acest sens curg. Să luăm de exemplu tipul mămos, cel care te prezintă familiei, făcându-ți  o așa mare bucurie. Asigură-te  însă că nu e și sub papucul mamei, căci altfel ori ești pro ori contra ei. Întâlnim deseori tipul posesiv care se dă drept protector. La început are grija de tine, în toate felurile posibile, ca apoi să se implice total în viața ta, să-ți dea indicații și nu sfaturi, reacționând violent atunci când nu-i mai accepți sfatul. Există bărbatul iresponsabil, care e ascuns sub masca aventurierului.Te-a atras prin spontaneitate și pofta de viată, ai trăit doze masive de adrenalina, dar  nu e decât un aventurier care trăiește de azi pe mâine, temându-se de responsabilități. Bărbatul critic care maschează în perfecționist. Ai crezut că l-ai găsit într-un final pe domnul Perfecțiune, care are succes în viață, dar s-ar putea ca tu să nu fii decât un trofeu și ca să ai exact forma pe care și-o dorește el s-ar putea să te trezești cu  jigniri și critici. Pe de altă parte, știm cu toții că voi  bărbații, nu puteți fi schimbați, indiferent de cât de tare ne dorim acest lucru. E doar pierdere de timp, sperând că vom și reuși. Nici pomeneală.  Tot ce putem face este să vă luam ca atare, exact așa cum suntem și noi, uneori vorbărețe, alteori critice, ori mămoase, sau poate prețioase, de ce nu lipicioase și nu în ultimul rând feministe.

Metamorfoze

Scârbiți umblăm prin lume, cu măști trase pe față, căutând răgaz în oameni, sperând într-o minune. Ne rupem în bucăți, de-al nostru suflet mic, pierdut în depărtări, sărac și trist deopotrivă. Căutăm în noi, cu o ultimă zvâcnire a ceea ce odată părea nu doar o umbră  a propriei fiinte, ci chiar egoul mândru, dispus să facă multe, înlănțuind cumva vrutele și nevrutele existenței noastre. Zadarnic zărim limanul, conturat în propria viziune, nu-i rost în a-l ajunge, indiferent de miză, căci aburii deziluziei ne inundă mințile. Și ducem lupte cu noi, cu voi, cu ei, cu toții deopotrivă, sperând ca  într-un final să răzbim viața, fiind scârbiți că am descoperit mersul în mâini când noi încă nu am învățat să pășim.

Dimineți în gând prin viață

Aș vrea să-mi spuneți cât de mult iubiți diminețile? Pentru că eu le ador. Chiar mă hrănesc cu feluri de dimineți, iar ca o glumă, doar cu cele de primăvară, vară, toamnă, iarnă. Acum zâmbesc, am senzația aceea de vineri, deși e abia miercuri. Și ce?! Aș hoinări aiurea prin oraș să mă bucur că revăd locuri și să retrăiesc amintiri, iar orașul îmi oferă amintiri frumoase când vrea. Simt deja că pornesc la drum, deocamdată în gând. Hai-hui de luni până vineri. Iată-mă că plec. În gând, prin viață. Încerc să ajung sus dacă vreau să văd departe. Cred că o călătorie în gând ar fi perfectă doar cu noi înșine. Să lucrăm la sufletul și la mintea noastră. Când am dubii, miros o floare și le alung. Știți ce e mișto în gând? Că momentele și amintirile vin dar pleacă, lăsând loc altora. Iar amintirile cu adevărat frumoase se trăiesc complet, cu totul, mai ales cu sufletul. Pentru că ele nu sunt în creier.  Sunt păstrate , ca într-un cufar  destinat obiectelor de preț, în inimă. Pe acestea nu se așterne niciodata praful, hrănindu-ne periodic cu ele. În gând putem visa la lucruri mărețe fără a părea ridicoli, putem juca orice rol, în ce poveste dorim, făra a ne teme de prejudecăți, nefiind obligați să ne ascundem sub măști impuse. Așadar, iubiți diminețile, gândurile renasc când ne trezim, exact ca pasărea Pheonix, alinându-ne sufletele.

Oameni și cărți

Citesc o carte. De fapt, răsfoiesc una. Mai am  zece, cinsprezece pagini și înainte de a fi surprinsă sau nu de final, înainte de a închide coperțile, simt că mi-e indiferentă dezamăgirea că o termin. De ce? Pentru că voi începe alta, una mai bună. Sunt sigură. Oamenii ar trebui să citească doar cărți frumoase. Pentru celelalte nu e timp. Și tot oamenii ar trebui să-i întâlnească pe cei care citesc lecturi frumoase. Nu trebuie să ne cunoaștem ca să ne apropiem, trebuie doar să simțim, apoi totul vine de la sine. Să avem curaj să întoarcem privirea după zâmbete, și nu după umbre. Să ne recunoaștem pe stradă, fără să știm cine suntem, doar dupa expresia trăirilor a ceea ce am citit. Să facem loc  cu delicatețe când trece un OM, pentru că  adevărații oameni întotdeauna se întorc. Cam așa stau lucrurile, cam așa trebuie să se întâmple. Cred. Nu știu ce să-ti mai zic, dar sunt sigură ce o să fac. O să-mi iau o carte și mă voi ascunde în altă poveste.

Magia iluziei

Iubirea înseamnă mai mult decât atracție sexuală, romantism. Să iubești, înseamnă să existe o conexiune emoțională foarte puternică, astfel încât ești preocupat de fericirea ei/lui ca și cum ar fi a ta. De multe ori, chiar te treci în plan secund pe tine și ea/el  capătă întâietate. Iubirea este o relaționare atât de strânsă, o conexiune atât de puternică, încât te încrezi complet în această persoană.  Când iubești, simți că destinul acesteia se împletește cu al tău. Sunteți zidiți unul în viața celuilalt, în fericirea voastră. Când iubești, ziua se desfășoară între repere foarte clare, date de comunicarea cu ea. Când iubești, se produc modificări neurochimice în creier similare celor din adicții. Așa se explică privitul foarte des la telefon, tresărirea ca și cum ai primit un mesaj, faptul că îi duci dorul sau că iți cauți cele mai mici pretexte ca să iei legatura cu ea. Să iubești înseamnă și să iți fie teama că ai putea să o/îl pierzi. Să iubești pe cineva înseamnă să o/îl iubești exact asa cum este! Nimeni nu este perfect și nici nu trebuie să fie perfect pentru a-l iubi! În ciuda defectelor, iubești (sau, poate, chiar PENTRU acele defecte!) Și dacă ai putea face un cadou acelei persoane, ar fi  capacitatea de a se vedea prin ochii tăi ca să înțeleagă cât de specială  este pentru tine.

Dragostea este, de fapt, simplă. Dar noi ne-o dorim complicată. Dacă e simplă și sinceră, devenim suspicioși. Pentru că, în lumea noastră, suntem obișnuiți cu „măști”.
Poate așa se explică de ce fugim de iubirea adevărată, deși cu toții o aclamăm, o așteptăm, o declamăm. Totul devine, însă, un joc complicat, o cursă parcă. Cineva trebuie să câștige! Dar, oare, ce e de câștigat în afara trăirii sincere a acestui sentiment?!?
Ne fixăm un obiectiv, rece, pragmatic, ca la ședință („Să simt iubirea adevărată!”). Dar nu facem nimic efectiv, în acest sens. Preocupările de alte aspecte, ne proiectează

o fantezie. Și astfel, nu ne mai îndeplinim obiectivul. Pentru că am uitat să ne scoatem ochelarii și să privim relaxați pe cei din jurul nostru, fiind prea încruntați să găsim imperfecțiunile. Și așa ne amăgim cu surrogate!( întocmai ca în cazul cafelei: toți spun că beau cafea, dar câți au băut, măcar o data, Kopi Luwak și câți Jacobs 3 in 1?)

 

Cât de superficiali suntem

Poate părea o stereotipie, dar cu toate acestea cred că procentajul depășește limita normalului, dacă cineva a fixat vreuna. Să luam un mic exemplu: spunem, noi femeile ”mă aranjez doar pentru mine„ eronat, o facem nu pentru ei neaparat, ci mai degrabă pentru a le irita pe ele, potențialele rivale, dar câte dintre noi recunoaștem?! Câți dintre voi, bărbați adevărați, căutați esența  unei femei, tânjind de fapt doar după ambalajul ei?!  Ne place lectura sau mai degrabă ne place să ne lăudam că citim, câți dintre noi preferă o carte comercială în detrimentul unui roman clasic?! Cât de fericiți ne credem, purtând cel puțin o mască pe zi, într-o lume devenită scenă de teatru. Căutăm perfecțiunea ascunzăndu-ne în virtualul suprasaturat de fraze mincinoase împachetate atât de frumos. Suntem un popor făra istorie de aproape 25 ani, momentele marcante din tot acest timp le găsim în presa colorată și în emisiuni de scandal. Visăm să facem lucruri mărețe, dar nu ajungem nici la jumătatea drumului, nu știm să spunem de ce plecăm, de ce o facem sau de ce ne-am întors. Nu ne dăm seama  ce ne lipsește, de ce zâmbim, de ce plângem, ne dezumanizăm, alergând egoiști în direcții diferite, căutînd ceva-ul pe care tot noi l-am aruncat inconștienți cândva.

Povești către sine

        De-a lungul vremii am trecut cu toții prin diverse etape, și de fiecare dată când am crezut că știm totul, faptele ne-au demonstrat contrariul. De  multe ori ne-am trezit buimaci în fața anumitor evenimente  și nu înțelegeam de ce au apărut. Unele erau dureroase, altele pline de bucurie și încântare. Ne  întrebăm ce am făcut de am meritat aceste lucruri, și nu de puține ori ne  gândim  cu oarecare teamă, că nimic nu este întâmplător. Da, într-adevăr, situațiile neprevăzute ne-au făcut să simțim cu tărie acest fapt. Privim evenimentele imprevizibile ca pe ceva negativ, pentru că nu avem  acces la toate informațiile și pentru că nu le putem anticipa. Totuși, dacă încercăm să privim per ansamblu,  descoperim  cum capătă sens.

        M-am întrebat, ce oare am pierdut, de fapt răspunsul este ce am câștigat?! Curajul de a le depăși, înțelegând oamenii și ce i-au determinat să le provoace, fiind motivați de întâmplări, povești. Orice om are o poveste. De fapt, eu, tu suntem  povestea în sine. Totul poate fi diferit sau  identic, dar nimic nu este întâmplător, nici măcar povestea ta. Suntem deopotrivă totul și nimic.

Processed with VSCOcam with f2 preset

Dăruire

A știi să dăruiești înseamnă împlinirea propriei existențe și dacă nu știi învață s-o faci. A da și a primi este în relație cu ceva sau cineva: părinte, copil, partener, natura. Întotdeauna, unde există cineva care dă, exista și cineva care primește, iar când dăruiești, nu o faci cu scopul de a primi, ci pentru că vrei să faci asta. Simți că ai de unde să dai și simți că atunci când dai altora, nu te golești. Copiii primesc și ei, de cele mai multe ori necondiționat ceea ce li se oferă. Natura dăruiește și primește fără a aștepta ceva în schimb și fără a se simți îndatorată. Oferim pentru că știm că nu așteptați nimic de la noi și primim pentru că știm că ne dați din iubire. Ar trebui să nu uităm că atunci când facem un bine din inimă, să nu așteptăm nici măcar un mulțumesc. Dăruind, vom primi împlinirea din zâmbetul celui care a dobândit de la noi ceea ce avea nevoie. Cum ar fi dacă oamenii și-ar lua sentimentul de împlinire din a face gesturi frumoase pentru alții?!