Lumea virtuală, parte din noi

În opinia psihiatrului american Jerald Block, dependența de internet este o dereglare compulsivă. Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziți noaptea și să simțiți nevoia incontrolabilă de a vă controla e-mailul? Să închideți laptopul și să simțiți un gol teribil pentru că lumea reala nu mai are nicio consistență? Ce-i lumea virtuală? O lume a fanteziei, un loc în care poți să faci tot ceea ce vrei, să simți tot ceea ce nu ai simțit. O lume în care vorbești cu oameni străini și totuși cunoscuți, o lume învăluită  în mister, o lume în care se discută multe și nimic, în care fiecare spune ceea ce dorește interlocutorul să audă. O lume din care ieși cu greu, fiind acaparat de mirajul ei și de personajele create. Cum gestionezi cele doua lumi?! Conștientizând pericolul, cred că te poți desprinde. Toți avem tendința să alegem poveștile fără sfârșit din lumea virtuală,  unde totul este cum ne-am fi dorit, dar doza de rațional din noi ar trebui să urle: vino înapoi în lumea reala! Și mulți dintre noi suntem raționali. ” Lumi să înghită avântul vostru și, ca-ntr-un sărut, să îmbrațișeze ființa și nesfârșirea”. Emil Cioran                                            

 

#dimprejurimpartasite

Doi, un el și o ea, ușor nesiguri pe ce spun, dar dorindu-se convingători: „Te urăsc pentru că nu m-ai lăsat să te am, asta după ce m-ai lăsat să te vreau”. „Te urăsc pentru că te porți ca un copil”… Zâmbind, am trecut mai departe dându-le o șansă, doar ca o simplă spectatoare a unei secvențe plină de patos masculin îmbinat cu regretul feminin.

Doza de sinceritate

„Întregul valorează mai mult decât părțile luate separat”. Spusă în contextul descrierii unei persoane sună frumos, însă la modul general se complică ușor. Ne place să apreciem calitățile, la fel de tare cum urâm defectele, indiferent ale cui sunt, cu atât mai mult ale noastre. Fiind subiectivi, deseori trecem cu ușurință peste aceste neajunsuri, numite defecte, dar ca tendință supraestimăm lucrurile bune din noi. Toate acestea din dorința de a ne apropia de modelul persoanei perfecte, deși cu toții știm că ea nu există. E pur subiectiv cât de mult o facem și pentru ce o facem, căci avem cu toții motive. Voi face un exercițiu de sinceritate, voi enumera două defecte: posesivitate, orgoliu. N-aș spune că sunt cele mai rele, dintre cele mai rele, însă iau partea bună, le conștientizez și încerc să diminuez din intensitatea lor. Oare prin asta ne deosebim unii de ații?! Îți pot oferi acea doză de originalitate?! Totuși, luați ca întreg, însemnăm mai mult decât pe bucăți cu defecte și calități, cu certitudine.