Dimineți în gând prin viață

Aș vrea să-mi spuneți cât de mult iubiți diminețile? Pentru că eu le ador. Chiar mă hrănesc cu feluri de dimineți, iar ca o glumă, doar cu cele de primăvară, vară, toamnă, iarnă. Acum zâmbesc, am senzația aceea de vineri, deși e abia miercuri. Și ce?! Aș hoinări aiurea prin oraș să mă bucur că revăd locuri și să retrăiesc amintiri, iar orașul îmi oferă amintiri frumoase când vrea. Simt deja că pornesc la drum, deocamdată în gând. Hai-hui de luni până vineri. Iată-mă că plec. În gând, prin viață. Încerc să ajung sus dacă vreau să văd departe. Cred că o călătorie în gând ar fi perfectă doar cu noi înșine. Să lucrăm la sufletul și la mintea noastră. Când am dubii, miros o floare și le alung. Știți ce e mișto în gând? Că momentele și amintirile vin dar pleacă, lăsând loc altora. Iar amintirile cu adevărat frumoase se trăiesc complet, cu totul, mai ales cu sufletul. Pentru că ele nu sunt în creier.  Sunt păstrate , ca într-un cufar  destinat obiectelor de preț, în inimă. Pe acestea nu se așterne niciodata praful, hrănindu-ne periodic cu ele. În gând putem visa la lucruri mărețe fără a părea ridicoli, putem juca orice rol, în ce poveste dorim, făra a ne teme de prejudecăți, nefiind obligați să ne ascundem sub măști impuse. Așadar, iubiți diminețile, gândurile renasc când ne trezim, exact ca pasărea Pheonix, alinându-ne sufletele.

Magia iluziei

Iubirea înseamnă mai mult decât atracție sexuală, romantism. Să iubești, înseamnă să existe o conexiune emoțională foarte puternică, astfel încât ești preocupat de fericirea ei/lui ca și cum ar fi a ta. De multe ori, chiar te treci în plan secund pe tine și ea/el  capătă întâietate. Iubirea este o relaționare atât de strânsă, o conexiune atât de puternică, încât te încrezi complet în această persoană.  Când iubești, simți că destinul acesteia se împletește cu al tău. Sunteți zidiți unul în viața celuilalt, în fericirea voastră. Când iubești, ziua se desfășoară între repere foarte clare, date de comunicarea cu ea. Când iubești, se produc modificări neurochimice în creier similare celor din adicții. Așa se explică privitul foarte des la telefon, tresărirea ca și cum ai primit un mesaj, faptul că îi duci dorul sau că iți cauți cele mai mici pretexte ca să iei legatura cu ea. Să iubești înseamnă și să iți fie teama că ai putea să o/îl pierzi. Să iubești pe cineva înseamnă să o/îl iubești exact asa cum este! Nimeni nu este perfect și nici nu trebuie să fie perfect pentru a-l iubi! În ciuda defectelor, iubești (sau, poate, chiar PENTRU acele defecte!) Și dacă ai putea face un cadou acelei persoane, ar fi  capacitatea de a se vedea prin ochii tăi ca să înțeleagă cât de specială  este pentru tine.

Dragostea este, de fapt, simplă. Dar noi ne-o dorim complicată. Dacă e simplă și sinceră, devenim suspicioși. Pentru că, în lumea noastră, suntem obișnuiți cu „măști”.
Poate așa se explică de ce fugim de iubirea adevărată, deși cu toții o aclamăm, o așteptăm, o declamăm. Totul devine, însă, un joc complicat, o cursă parcă. Cineva trebuie să câștige! Dar, oare, ce e de câștigat în afara trăirii sincere a acestui sentiment?!?
Ne fixăm un obiectiv, rece, pragmatic, ca la ședință („Să simt iubirea adevărată!”). Dar nu facem nimic efectiv, în acest sens. Preocupările de alte aspecte, ne proiectează

o fantezie. Și astfel, nu ne mai îndeplinim obiectivul. Pentru că am uitat să ne scoatem ochelarii și să privim relaxați pe cei din jurul nostru, fiind prea încruntați să găsim imperfecțiunile. Și așa ne amăgim cu surrogate!( întocmai ca în cazul cafelei: toți spun că beau cafea, dar câți au băut, măcar o data, Kopi Luwak și câți Jacobs 3 in 1?)

 

Lumea virtuală, parte din noi

În opinia psihiatrului american Jerald Block, dependența de internet este o dereglare compulsivă. Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziți noaptea și să simțiți nevoia incontrolabilă de a vă controla e-mailul? Să închideți laptopul și să simțiți un gol teribil pentru că lumea reala nu mai are nicio consistență? Ce-i lumea virtuală? O lume a fanteziei, un loc în care poți să faci tot ceea ce vrei, să simți tot ceea ce nu ai simțit. O lume în care vorbești cu oameni străini și totuși cunoscuți, o lume învăluită  în mister, o lume în care se discută multe și nimic, în care fiecare spune ceea ce dorește interlocutorul să audă. O lume din care ieși cu greu, fiind acaparat de mirajul ei și de personajele create. Cum gestionezi cele doua lumi?! Conștientizând pericolul, cred că te poți desprinde. Toți avem tendința să alegem poveștile fără sfârșit din lumea virtuală,  unde totul este cum ne-am fi dorit, dar doza de rațional din noi ar trebui să urle: vino înapoi în lumea reala! Și mulți dintre noi suntem raționali. ” Lumi să înghită avântul vostru și, ca-ntr-un sărut, să îmbrațișeze ființa și nesfârșirea”. Emil Cioran                                            

 

#dimprejurimpartasite

Doi, un el și o ea, ușor nesiguri pe ce spun, dar dorindu-se convingători: „Te urăsc pentru că nu m-ai lăsat să te am, asta după ce m-ai lăsat să te vreau”. „Te urăsc pentru că te porți ca un copil”… Zâmbind, am trecut mai departe dându-le o șansă, doar ca o simplă spectatoare a unei secvențe plină de patos masculin îmbinat cu regretul feminin.

#farătitlu

De ce unii dintre noi nu ne putem abține de la răutăți gratuite?! Știu, ar fi atât de banal ca toți să fim buni, cinstiți, oameni cu alte cuvinte, în adevăratul sens al cuvântului. Dar scoase  din context, unii consideră bunătatea, omenia un lucru cuvenit, fără a oferi la rândul lor. Pai cu ce drept să ceri bunătate când tu ești  un rău. Cât de ipocrit poți fi?! Nu mai bine îți înveți tu însuți lecția moralității?!  O cauți în tine și o oferi la rându-ți. Poate fi greu, dar nu imposibil. Când aluneci pe panta negativismului și tot ce aduce ea, nici nu vezi răul din jurul tau, deși pe fond, nu ești așa. Ție îți scriu, omul din străfundul ființei tale, te-ai regăsit, nu?!                                                             

 

To be or not to be… real blogger

Consider că titulatura de blogger e prea mult spus  în ce mă privește. Nu postez în fiecare zi, ci atunci când  simt. Mărturisesc că  acest blog, mi-am dorit să fie unul  pentru mine și pentru foarte puțini din jurul meu. Însă trăind  aventura cu #tfb10 ( vă voi mulțumi neîncetat, Foto Union),  am prins gustul de a-mi dori să pot scrie lucruri esențiale, să pot transmite mai mult decăt gândurile mele. Nu știu cât îmi și reușeste. Însă nu-mi lipsește determinarea, asta-i cert. :). Din pură curiozitate, astăzi am intrat pe trafic.ro pentru a vedea ce gusturi au românii în materie de siteuri și bloguri. N-aș fi spus, nici într-o mie de ani că suntem atât de interesați de arta gătitului. S-au terminat rețetele de la bunica,vecina, etc?! Se pare că da, dacă printre primele 5 locuri, 4 sunt dedicate gătitului si a rețetelor..  Urmează Mircea Badea ?! Voi chiar vorbiți serios? Atât de citit? Oameni buni, citesc siteuri și bloguri extrem de mișto, dar cu mare regret o spun că nu le-am regăsit nici măcar in primele 50 de locuri. Mare păcat,  acești oameni care într adevăr spun lucruri profunde, nu au locul bine meritat. Dar știm cu toții că vorba „Dă-i Cezarului, ce-i al Cezarului” nu prea se aplică în România. Asta nu-mi schimbă cu nimic opțiunile, ba dimpotrivă. Mă înarmez cu multă răbdare și speranță, de ce nu, că într-o bună zi , voi vedea numele acelora pe care îi citesc în primii zece. Păi, nu?!