Regăsind acel timp bun

Lăsați-mă să încerc a creiona o viață. Probabil nu-mi va ieși, dar măcar încerc. Pentru început o împart în timpul de la muncă și cel liber. După acesta din urmă tânjim toți. Să fie din plin, clar! Așteptăm sfârșiturile de săptămână, ne bucurăm de acele clipe, dar uităm să trăim în celelalte zile. Ne vindem timpul, alegem job-uri avantajoase pentru a ne cumpăra acele mici momente de bucurie care ne fac fericiți. Ne autoproclamăm stăpânii propriilor vieți, dar uităm prezentul, căci timpul acesta care trece e tot ce avem. Apărem și ne grăbim să și pierim.  Alergăm spre un birou obscur ca apoi să numărăm minutele până la plecare.  Nu mai ascultăm, nu mai vedem, ne grăbim spre nicăieri. Rătăcim inutil în propriul timp, de care am uitam să ne bucurăm. Câtă însemnătate mai are o strângere de mână, un mulțumesc frumos, o îmbrățișare? Mult prea puțin pentru cât de mult contează cu adevărat. Căutăm idealuri în viață, irosind timp, conștienți fiind că nu le vom atinge. Și atunci nu e trist? Nu suntem doar niște triști umblători prin viață? Căci însăși bucuria vieții, aparent n-o mai simțim. Nu mai bine ne-am găsi acel timp prețios s-o trăim? Cu lucruri mărunte, cu oameni prețioși cu care să îți umpli sufletul. Eu zic că merită, fiecare secundă chiar.

Reflecții

Una din cele mai mari aventuri ale vieții este cunoașterea de sine. Faptul că unii oameni își petrec întreaga viață fără a avea un obiectiv clar, împotmolindu-se în frustrări pentru că nu știu nimic despre ei înșiși este dureros. Fiecare dintre noi aspiră la cunoașterea de sine și de altul.  Suntem cu toții conștienți că relațiile interumane sunt foarte importante. Avem nevoie de cineva cu care să împărtășim evenimentele mici sau mari ale vieții sau de cineva care să ne ajute la un moment dat. De fapt, relațiile interumane nu sunt doar suportive, ele ne creionează cumva, ne ajută să „devenim”. De-a lungul timpului, fiecare din noi a rămas uimit de ce anume sunt capabili semenii noștri, atât în sensul bun cât și în cel rău. Dar tocmai conștientizarea faptului că și relaționarea cu persoane dificile contribuie la modelarea noastră, la punerea noastră în acord cu ceea ce suntem. Aș spune ca vectorii ce ne dau direcția corectă în viață și ne reechilibrează în cazul, foarte probabil, în care ne-am rătăcit sunt: iubirea, familia, credința și de ce nu, relația cu prietenii adevărați, aceia a căror agendă, deși capătă noi puncte de-a lungul vieții, rămâne congruentă cu a noastră. Și, poate tocmai de aici derivă o abilitate esențială pentru noi: aceea de a avea înțelepciunea de a ignora ce nu ne place la ceilalți. De altfel, când relația este importantă pentru noi, nici măcar nu e greu să alegem esențialul. Și, din una în alta, ajungem la întrebarea Oare ce e important în parcursul vieții noastre? Parcurgerea caleidoscopică a experiențelor sau implicarea în desăvârșirea noastră și a celor apropiați? Pentru că, să fim sinceri, fiecare are o oglindă întunecată. Dar câți dintre noi au curajul să se oglindească în ea măcar din când în când? Ne amăgim privind oglinzile ce ne reflectă frumoși, buni, deschiși. Ne e mai usor așa. Dar unul din scopurile călătoriei noastre în viață este să înfruntăm tot ce e greu și să devenim mai puternici și mai înțelepți.