Dimineți în gând prin viață

Aș vrea să-mi spuneți cât de mult iubiți diminețile? Pentru că eu le ador. Chiar mă hrănesc cu feluri de dimineți, iar ca o glumă, doar cu cele de primăvară, vară, toamnă, iarnă. Acum zâmbesc, am senzația aceea de vineri, deși e abia miercuri. Și ce?! Aș hoinări aiurea prin oraș să mă bucur că revăd locuri și să retrăiesc amintiri, iar orașul îmi oferă amintiri frumoase când vrea. Simt deja că pornesc la drum, deocamdată în gând. Hai-hui de luni până vineri. Iată-mă că plec. În gând, prin viață. Încerc să ajung sus dacă vreau să văd departe. Cred că o călătorie în gând ar fi perfectă doar cu noi înșine. Să lucrăm la sufletul și la mintea noastră. Când am dubii, miros o floare și le alung. Știți ce e mișto în gând? Că momentele și amintirile vin dar pleacă, lăsând loc altora. Iar amintirile cu adevărat frumoase se trăiesc complet, cu totul, mai ales cu sufletul. Pentru că ele nu sunt în creier.  Sunt păstrate , ca într-un cufar  destinat obiectelor de preț, în inimă. Pe acestea nu se așterne niciodata praful, hrănindu-ne periodic cu ele. În gând putem visa la lucruri mărețe fără a părea ridicoli, putem juca orice rol, în ce poveste dorim, făra a ne teme de prejudecăți, nefiind obligați să ne ascundem sub măști impuse. Așadar, iubiți diminețile, gândurile renasc când ne trezim, exact ca pasărea Pheonix, alinându-ne sufletele.

Oameni și cărți

Citesc o carte. De fapt, răsfoiesc una. Mai am  zece, cinsprezece pagini și înainte de a fi surprinsă sau nu de final, înainte de a închide coperțile, simt că mi-e indiferentă dezamăgirea că o termin. De ce? Pentru că voi începe alta, una mai bună. Sunt sigură. Oamenii ar trebui să citească doar cărți frumoase. Pentru celelalte nu e timp. Și tot oamenii ar trebui să-i întâlnească pe cei care citesc lecturi frumoase. Nu trebuie să ne cunoaștem ca să ne apropiem, trebuie doar să simțim, apoi totul vine de la sine. Să avem curaj să întoarcem privirea după zâmbete, și nu după umbre. Să ne recunoaștem pe stradă, fără să știm cine suntem, doar dupa expresia trăirilor a ceea ce am citit. Să facem loc  cu delicatețe când trece un OM, pentru că  adevărații oameni întotdeauna se întorc. Cam așa stau lucrurile, cam așa trebuie să se întâmple. Cred. Nu știu ce să-ti mai zic, dar sunt sigură ce o să fac. O să-mi iau o carte și mă voi ascunde în altă poveste.

Cât de superficiali suntem

Poate părea o stereotipie, dar cu toate acestea cred că procentajul depășește limita normalului, dacă cineva a fixat vreuna. Să luam un mic exemplu: spunem, noi femeile ”mă aranjez doar pentru mine„ eronat, o facem nu pentru ei neaparat, ci mai degrabă pentru a le irita pe ele, potențialele rivale, dar câte dintre noi recunoaștem?! Câți dintre voi, bărbați adevărați, căutați esența  unei femei, tânjind de fapt doar după ambalajul ei?!  Ne place lectura sau mai degrabă ne place să ne lăudam că citim, câți dintre noi preferă o carte comercială în detrimentul unui roman clasic?! Cât de fericiți ne credem, purtând cel puțin o mască pe zi, într-o lume devenită scenă de teatru. Căutăm perfecțiunea ascunzăndu-ne în virtualul suprasaturat de fraze mincinoase împachetate atât de frumos. Suntem un popor făra istorie de aproape 25 ani, momentele marcante din tot acest timp le găsim în presa colorată și în emisiuni de scandal. Visăm să facem lucruri mărețe, dar nu ajungem nici la jumătatea drumului, nu știm să spunem de ce plecăm, de ce o facem sau de ce ne-am întors. Nu ne dăm seama  ce ne lipsește, de ce zâmbim, de ce plângem, ne dezumanizăm, alergând egoiști în direcții diferite, căutînd ceva-ul pe care tot noi l-am aruncat inconștienți cândva.

Din viață

Cunoști acea senzație când te trezești într-o bună dimineață, realizând că pentru multă vreme n-ai fost tu?! Că te-ai trezit brusc în viața ta, dintr-un vis urât?! Am simțit-o de curând. Cu vălul luat de pe ochi, pus de nu mai știu cine…, cu poftă de viață, cu dor de ducă, plină de optimism. Când redescoperi spiritu-ți pierdut prin neguri de neimaginat felului tău de a fi și-ti pui întrebări la care nu le găseai răspunsuri, acum curg de la sine. Timpul zboară , regretându-l pe cel pierdut în van, dar mulțumit de căldura primită în prezent, neașteptat. Lucrurile își reintră în firescul dorit, iar poate cel mai mulțumitor este faptul că am pierdut pe drumul regăsirii sufletului meu, amintirile acelui vis urat. O voi numi lecție de viață,  ce m-a înzestrat cu înțelepciunea de-a trage concluzii din lucrurile pe care le-am trăit. Toate victoriile și înfrângerile noastre trebuie să fie păstrate în minte ca puncte de referință, lecții de viață cu ajutorul cărora ne putem clădi mai temeinic viitorul.

Lumea virtuală, parte din noi

În opinia psihiatrului american Jerald Block, dependența de internet este o dereglare compulsivă. Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziți noaptea și să simțiți nevoia incontrolabilă de a vă controla e-mailul? Să închideți laptopul și să simțiți un gol teribil pentru că lumea reala nu mai are nicio consistență? Ce-i lumea virtuală? O lume a fanteziei, un loc în care poți să faci tot ceea ce vrei, să simți tot ceea ce nu ai simțit. O lume în care vorbești cu oameni străini și totuși cunoscuți, o lume învăluită  în mister, o lume în care se discută multe și nimic, în care fiecare spune ceea ce dorește interlocutorul să audă. O lume din care ieși cu greu, fiind acaparat de mirajul ei și de personajele create. Cum gestionezi cele doua lumi?! Conștientizând pericolul, cred că te poți desprinde. Toți avem tendința să alegem poveștile fără sfârșit din lumea virtuală,  unde totul este cum ne-am fi dorit, dar doza de rațional din noi ar trebui să urle: vino înapoi în lumea reala! Și mulți dintre noi suntem raționali. ” Lumi să înghită avântul vostru și, ca-ntr-un sărut, să îmbrațișeze ființa și nesfârșirea”. Emil Cioran                                            

 

#farătitlu

De ce unii dintre noi nu ne putem abține de la răutăți gratuite?! Știu, ar fi atât de banal ca toți să fim buni, cinstiți, oameni cu alte cuvinte, în adevăratul sens al cuvântului. Dar scoase  din context, unii consideră bunătatea, omenia un lucru cuvenit, fără a oferi la rândul lor. Pai cu ce drept să ceri bunătate când tu ești  un rău. Cât de ipocrit poți fi?! Nu mai bine îți înveți tu însuți lecția moralității?!  O cauți în tine și o oferi la rându-ți. Poate fi greu, dar nu imposibil. Când aluneci pe panta negativismului și tot ce aduce ea, nici nu vezi răul din jurul tau, deși pe fond, nu ești așa. Ție îți scriu, omul din străfundul ființei tale, te-ai regăsit, nu?!                                                             

 

Regăsindu- mă

Zile trecute, conducând, năpădită de gânduri, ușor țafnoasă de greutatea lor, îmi arunc privirea din inerție, evident, pe geam. A fost ca un stop cadru a stării mele de moment îmbinată cu ce vedeam. Rar mi s-a întamplat, ca din senin, să simt lucruri datorate priveliștei. Știi acele flashuri din filme, în care părul își este luat la rost de către vântul iritat, când mirosul grâului ce stă țanțoș în zare  te îmbie, când gânduri ascunse de nu știu cine te invadează?!  Fix așa m-am simțit eu în acele momente. Și aș mai fi stat, dacă furtuna ce dădea semne că vrea să se facă instalată, nu m-ar fi gonit. Cert este că mi-am regăsit pentru moment liniștea. Mai vreau!