Lăsați-mă să încerc a creiona o viață. Probabil nu-mi va ieși, dar măcar încerc. Pentru început o împart în timpul de la muncă și cel liber. După acesta din urmă tânjim toți. Să fie din plin, clar! Așteptăm sfârșiturile de săptămână, ne bucurăm de acele clipe, dar uităm să trăim în celelalte zile. Ne vindem timpul, alegem job-uri avantajoase pentru a ne cumpăra acele mici momente de bucurie care ne fac fericiți. Ne autoproclamăm stăpânii propriilor vieți, dar uităm prezentul, căci timpul acesta care trece e tot ce avem. Apărem și ne grăbim să și pierim. Alergăm spre un birou obscur ca apoi să numărăm minutele până la plecare. Nu mai ascultăm, nu mai vedem, ne grăbim spre nicăieri. Rătăcim inutil în propriul timp, de care am uitam să ne bucurăm. Câtă însemnătate mai are o strângere de mână, un mulțumesc frumos, o îmbrățișare? Mult prea puțin pentru cât de mult contează cu adevărat. Căutăm idealuri în viață, irosind timp, conștienți fiind că nu le vom atinge. Și atunci nu e trist? Nu suntem doar niște triști umblători prin viață? Căci însăși bucuria vieții, aparent n-o mai simțim. Nu mai bine ne-am găsi acel timp prețios s-o trăim? Cu lucruri mărunte, cu oameni prețioși cu care să îți umpli sufletul. Eu zic că merită, fiecare secundă chiar.
𝓕𝓵𝓸𝓻𝓮𝓷𝓽𝓪𝓶𝓬 