Exact ca în cuprinsul unei cărți adunăm experiențe, amintiri, senzații care să le trezească, persoane dragi, determinându-ne să ne descoperim. Toate acestea pot duce către o definiție de manieră generalistă a împlinirii. Starea de bine a minții, indiferent de circumstanțele existenței noastre, poate să inducă acea împlinire după care tânjim mulți dintre noi. Obținerea a ceva ce ai dorit, sau ți-a fost promis sau ai așteptat mult timp, îți aduce multă bucurie. Este bucuria aceea pură, sinceră, pe care ți-o amintești de când ceea ce îți doreai îți era oferit la primul plânset, când nici măcar nu puteai articula. Poate că nu îți mai aduci aminte intensitatea ei, dar cu siguranță îți mai amintești cum ți se umplea sufletul de bucurie atunci când descopereai că, frumos împachetat, sub brad, se afla ceea ce ți-ai dorit enorm. Cu toții ne amintim flacăra ce ne-a cuprins la primul sărut, satisfacția de a cumpăra, în sfârșit, ceva ce ne-am dorit sau bucuria că, la job, am obținut o promovare. De fapt, cu cât îți dorești ceva mai mult, cu cât trebuie să aștepți mai mult, cu atât e mai mare satisfacția, bucuria, atunci când obții ce ai dorit, cel puțin pentru moment. Pentru că noi, oamenii, așa funcționăm: obținerea fericirii este motorul nostru. Viața fiecăruia dintre noi, indiferent de scop, este subordonată obținerii satisfacției, fericirii. Pe parcursul vieții, se vor schimba doar unele caracteristici legate de ceea ce te face fericit, dorința de a o atinge, nu. Dar este aceasta împlinire? Fără îndoială că, dacă adresezi această întrebare la momentul bucuriei, vei afla că da. Dar peste un timp, ne vom dori altceva. Și e firesc! Și atunci revine întrebarea legitimă, dacă am dorit ceva și am obținut, de ce nu ne mai simțim împliniți apoi? Pentru că, în viață, nu putem sta pe loc. Trebuie întotdeauna să pășim, să mergem mai departe. Împlinirea prin realizare (prin dobândire) este supremă. Împlinirea, însă, fie că are ca obiect ceva material sau imaterial, ceva substanțial (o casă frumoasă, o mașină nouă) sau ceva nepalpabil ( un sentiment, o trăire) are o componentă temporală. Odată satisfăcută o dorință, o alta, firesc, îi va lua locul.
Cum putem fi oare atunci împliniți?
Poate că răspunsul stă în găsirea echilibrului între obiectivele de ordin material și cele emoționale. Dar oare știe cineva cu adevărat? Și, oare, ce se potrivește unuia, se potrivește și altuia?
𝓕𝓵𝓸𝓻𝓮𝓷𝓽𝓪𝓶𝓬 