Magia iluziei

Iubirea înseamnă mai mult decât atracție sexuală, romantism. Să iubești, înseamnă să existe o conexiune emoțională foarte puternică, astfel încât ești preocupat de fericirea ei/lui ca și cum ar fi a ta. De multe ori, chiar te treci în plan secund pe tine și ea/el  capătă întâietate. Iubirea este o relaționare atât de strânsă, o conexiune atât de puternică, încât te încrezi complet în această persoană.  Când iubești, simți că destinul acesteia se împletește cu al tău. Sunteți zidiți unul în viața celuilalt, în fericirea voastră. Când iubești, ziua se desfășoară între repere foarte clare, date de comunicarea cu ea. Când iubești, se produc modificări neurochimice în creier similare celor din adicții. Așa se explică privitul foarte des la telefon, tresărirea ca și cum ai primit un mesaj, faptul că îi duci dorul sau că iți cauți cele mai mici pretexte ca să iei legatura cu ea. Să iubești înseamnă și să iți fie teama că ai putea să o/îl pierzi. Să iubești pe cineva înseamnă să o/îl iubești exact asa cum este! Nimeni nu este perfect și nici nu trebuie să fie perfect pentru a-l iubi! În ciuda defectelor, iubești (sau, poate, chiar PENTRU acele defecte!) Și dacă ai putea face un cadou acelei persoane, ar fi  capacitatea de a se vedea prin ochii tăi ca să înțeleagă cât de specială  este pentru tine.

Dragostea este, de fapt, simplă. Dar noi ne-o dorim complicată. Dacă e simplă și sinceră, devenim suspicioși. Pentru că, în lumea noastră, suntem obișnuiți cu „măști”.
Poate așa se explică de ce fugim de iubirea adevărată, deși cu toții o aclamăm, o așteptăm, o declamăm. Totul devine, însă, un joc complicat, o cursă parcă. Cineva trebuie să câștige! Dar, oare, ce e de câștigat în afara trăirii sincere a acestui sentiment?!?
Ne fixăm un obiectiv, rece, pragmatic, ca la ședință („Să simt iubirea adevărată!”). Dar nu facem nimic efectiv, în acest sens. Preocupările de alte aspecte, ne proiectează

o fantezie. Și astfel, nu ne mai îndeplinim obiectivul. Pentru că am uitat să ne scoatem ochelarii și să privim relaxați pe cei din jurul nostru, fiind prea încruntați să găsim imperfecțiunile. Și așa ne amăgim cu surrogate!( întocmai ca în cazul cafelei: toți spun că beau cafea, dar câți au băut, măcar o data, Kopi Luwak și câți Jacobs 3 in 1?)

 

Cât de superficiali suntem

Poate părea o stereotipie, dar cu toate acestea cred că procentajul depășește limita normalului, dacă cineva a fixat vreuna. Să luam un mic exemplu: spunem, noi femeile ”mă aranjez doar pentru mine„ eronat, o facem nu pentru ei neaparat, ci mai degrabă pentru a le irita pe ele, potențialele rivale, dar câte dintre noi recunoaștem?! Câți dintre voi, bărbați adevărați, căutați esența  unei femei, tânjind de fapt doar după ambalajul ei?!  Ne place lectura sau mai degrabă ne place să ne lăudam că citim, câți dintre noi preferă o carte comercială în detrimentul unui roman clasic?! Cât de fericiți ne credem, purtând cel puțin o mască pe zi, într-o lume devenită scenă de teatru. Căutăm perfecțiunea ascunzăndu-ne în virtualul suprasaturat de fraze mincinoase împachetate atât de frumos. Suntem un popor făra istorie de aproape 25 ani, momentele marcante din tot acest timp le găsim în presa colorată și în emisiuni de scandal. Visăm să facem lucruri mărețe, dar nu ajungem nici la jumătatea drumului, nu știm să spunem de ce plecăm, de ce o facem sau de ce ne-am întors. Nu ne dăm seama  ce ne lipsește, de ce zâmbim, de ce plângem, ne dezumanizăm, alergând egoiști în direcții diferite, căutînd ceva-ul pe care tot noi l-am aruncat inconștienți cândva.

Din viață

Cunoști acea senzație când te trezești într-o bună dimineață, realizând că pentru multă vreme n-ai fost tu?! Că te-ai trezit brusc în viața ta, dintr-un vis urât?! Am simțit-o de curând. Cu vălul luat de pe ochi, pus de nu mai știu cine…, cu poftă de viață, cu dor de ducă, plină de optimism. Când redescoperi spiritu-ți pierdut prin neguri de neimaginat felului tău de a fi și-ti pui întrebări la care nu le găseai răspunsuri, acum curg de la sine. Timpul zboară , regretându-l pe cel pierdut în van, dar mulțumit de căldura primită în prezent, neașteptat. Lucrurile își reintră în firescul dorit, iar poate cel mai mulțumitor este faptul că am pierdut pe drumul regăsirii sufletului meu, amintirile acelui vis urat. O voi numi lecție de viață,  ce m-a înzestrat cu înțelepciunea de-a trage concluzii din lucrurile pe care le-am trăit. Toate victoriile și înfrângerile noastre trebuie să fie păstrate în minte ca puncte de referință, lecții de viață cu ajutorul cărora ne putem clădi mai temeinic viitorul.

Cuvinte de nespus

„…nici nu știi câte cuvinte le țin ascunse în minte de teamă că nu-și au locul… și câte fraze mi-au murit că nu au avut îndrăzneala să iasă la suprafață…și, iar câte cuvinte vor rămâne atârnate de astre pâstrând acea lungime cât să nu te deranjeze… și câte multe alte cuvinte le voi lua cu mine departe…și câte vor rămâne nespuse și vor muri de foame și de sete.”

#dimprejurimpartasite

Doi, un el și o ea, ușor nesiguri pe ce spun, dar dorindu-se convingători: „Te urăsc pentru că nu m-ai lăsat să te am, asta după ce m-ai lăsat să te vreau”. „Te urăsc pentru că te porți ca un copil”… Zâmbind, am trecut mai departe dându-le o șansă, doar ca o simplă spectatoare a unei secvențe plină de patos masculin îmbinat cu regretul feminin.

#farătitlu

De ce unii dintre noi nu ne putem abține de la răutăți gratuite?! Știu, ar fi atât de banal ca toți să fim buni, cinstiți, oameni cu alte cuvinte, în adevăratul sens al cuvântului. Dar scoase  din context, unii consideră bunătatea, omenia un lucru cuvenit, fără a oferi la rândul lor. Pai cu ce drept să ceri bunătate când tu ești  un rău. Cât de ipocrit poți fi?! Nu mai bine îți înveți tu însuți lecția moralității?!  O cauți în tine și o oferi la rându-ți. Poate fi greu, dar nu imposibil. Când aluneci pe panta negativismului și tot ce aduce ea, nici nu vezi răul din jurul tau, deși pe fond, nu ești așa. Ție îți scriu, omul din străfundul ființei tale, te-ai regăsit, nu?!                                                             

 

Dragostea, la un click distanță

Citeam zilele trecute despre un studiu făcut de un mare site de dating din România. Cu uimire, recunosc, am aflat ca 74% din utilizatori  își doresc foarte tare să se îndrăgostească, peste 80% au declarat că sunt dispuși să se întâlnească cu o persoană cunoscută online. Cât de sănatoasă sau nesănatoasă poate fi această îndrăgosteală o simți pe propria persoana. Evident, de evitat a nu cădea în extremele deja cunoscute, sindromul Pygmalion, de obicei o caracteristică principală a dragostei virtuale. Suntem îndrăgostiţi de o construcţie prefabricată a propriei creaţii, care are foarte puţin de a face cu persoana cu care ne întalnim. Din păcate nu ştim asta suficient de devreme în relaţie pentru că, inconştient alegem oameni şi situaţii care complică realitatea. La capătul extremei opuse: sindromul Frankenstein. Ca Frankenstein din cartea lui Mary Shelly sfârşim prin a crea un monstru care se întoarce împotriva noastră. Mulți dintre noi aleg să rămâna în relații nesănătoase, considerând că e mai bun ceva decât nimic. Este adevarat, trăim într-o societate, avem nevoie comunicare, de sentimente, dar reale ca și prezență firească a persoanei. Nu oare ne păcălim pe noi înșine, sperând ca această îndrăgosteală virtuală să devină reala?! Sau poate multora ne place starea de îndrăgosteală, indiferent de consecințe…

File de poveste

Început de poveste… „Ești o prințesă într-un turn, dar nu sunt nici pe departe un prinț.” Scurt și cuprinzător. Ar putea fi totodata sfârșitul poveștii. Sau ar putea fi chintesența. Căutam în personaje, lucruri ce ne lipsesc. Căutam să ne ne încălzească sufletele reci și rătăcite. Să ne duca pe calea ce ne  dorim a fi mai bună. Acea împlinire sufletească, de care avem cu toții nevoie. Dar obosim să tot cautam. Să ne creăm iluzii și așteptări, urmate de palma grea a realității: e doar o poveste. Și totuși, îmi plac poveștile.

Dimprejur

„I love your mouth, zise el.

I want to love more then my mouth, răspunse ea.

Pentru că ești toată so lovable? And lovable? My darling. Ce faci în pat la ora asta fără cercei?”

Câte dintre noi, nu ne-am dori în esență această ultimă întrebare?! Și poate cel mai relevant aspect, câți dintre ei simt să întrebe?! Veți gândi probabil, o da, voi femeile vreți vorbe calde. Poate că da, sau poate le vrem doar pentru noi spuse  și nu ca pe un clișeu spus „te ador” și de fapt adoră toate femeile din viata lui. Ne hrănim cu vorbe, vorbe spuse din adâncul sufletului, nu doar la întamplare. În astfel de povești sunt două feluri personaje: omul și călăul. Primul, cel ce-ți încălzește sufletul, iar cel de al doilea, ce-l  ucide cu mizeriile lui spuse. Dar evident, alegerea cu ce personaj rămai  e doar a ta. Și oare cine-i atât de smintit să aleagă moartea prețiosului suflet?!  Poate doar un neputincios…

To be or not to be… real blogger

Consider că titulatura de blogger e prea mult spus  în ce mă privește. Nu postez în fiecare zi, ci atunci când  simt. Mărturisesc că  acest blog, mi-am dorit să fie unul  pentru mine și pentru foarte puțini din jurul meu. Însă trăind  aventura cu #tfb10 ( vă voi mulțumi neîncetat, Foto Union),  am prins gustul de a-mi dori să pot scrie lucruri esențiale, să pot transmite mai mult decăt gândurile mele. Nu știu cât îmi și reușeste. Însă nu-mi lipsește determinarea, asta-i cert. :). Din pură curiozitate, astăzi am intrat pe trafic.ro pentru a vedea ce gusturi au românii în materie de siteuri și bloguri. N-aș fi spus, nici într-o mie de ani că suntem atât de interesați de arta gătitului. S-au terminat rețetele de la bunica,vecina, etc?! Se pare că da, dacă printre primele 5 locuri, 4 sunt dedicate gătitului si a rețetelor..  Urmează Mircea Badea ?! Voi chiar vorbiți serios? Atât de citit? Oameni buni, citesc siteuri și bloguri extrem de mișto, dar cu mare regret o spun că nu le-am regăsit nici măcar in primele 50 de locuri. Mare păcat,  acești oameni care într adevăr spun lucruri profunde, nu au locul bine meritat. Dar știm cu toții că vorba „Dă-i Cezarului, ce-i al Cezarului” nu prea se aplică în România. Asta nu-mi schimbă cu nimic opțiunile, ba dimpotrivă. Mă înarmez cu multă răbdare și speranță, de ce nu, că într-o bună zi , voi vedea numele acelora pe care îi citesc în primii zece. Păi, nu?!

Adevăruri scrise

„Dumnezeule mare, cât de mult și cât
de prostește ne putem certa și tot certa, și pentru ce?
Iar unii dintre noi chiar ne iubim, și tot ne certăm,
pentru te miri ce, sau pentru năzăriri sau din simplă
obtuză încăpățânare.” cât adevăr în vorbele lui Petru Creția , Eseuri Morale. Citindu-l, pur și simplu ți se limpezesc multe gânduri. Găsești răspunsurile ce le credeai imposibil de aflat. Afli cauzele greșelilor făcute. Și cred, cel mai important, dorința de a deveni mai bun. Mai bun cu tine însăți, cu ceilalți.

Din seria: dimprejur

Am tot citit zilele acestea, despre ce zic și fac unii. Așadar, se ia una bucată vedetă  la pachet cu acțiunile ei, discutabile de altfel.  Păreri pro și contra. Aici e o mică problemă. Ne dă dreptul statutul de vedetă să comentăm? Câți dintre noi, oare, ne punem în pielea personajului, încercând cumva să le înțelegem acțiunile? Nu că am ține morțiș s-o facem, dar așa ca stare de fapt, asta înainte de a începe să-i  judecăm. Pe de alta parte, fiecare își asumă exact ce face. Chiar și așa, ți-ar plăcea să fii  criticat pentru acțiunile tale? Îndiferent  cât de cunoscut sau necunoscut ai fi? Probabil că nu, iar aici îi  excludem pe cei apropiați.  Putem să ne expunem opiniile argumentând, însă să nu confundăm propriile păreri cu a judeca în sine acțiunile unora. Căci în principiu toți suntem supuși greșelilor. Și totuȘi, ce-i de făcut? Ne ajută la ceva purtatul  de grija altuia?  Înca nu am aflat raspunsul…

Atracția fizică, episodul 1

Mi-am propus vă împărtășesc în episoade relativ scurte, subiectul ce-mi va ocupa timpul, multe săptămâni de acum înainte. Tema: atracția fizică. Conform dex-ului: ATRÁCȚIE, atracții, s. f. … 2. Înclinație puternică pe care o ființă o simte pentru alta sau pentru ceva, imbold de a te apropia de cineva ori de ceva. ♦ Farmec sau ispită pe care cineva ori ceva le exercită asupra cuiva. ♦ Ceea ce atrage, farmecă, ademenește, distrează. Așadar, atracția fizică reprezintă o stare emoțională prin care trăsăturile fizice ale unei persoane sunt considerate frumoase sau plăcute, din punct de vedere estetic. În general, se consideră că frumusețea este mai uşor de identificat şi mai importantă la femei decât la bărbaţi. În folclorul nostru se spune că un bărbat acceptabil trebuie să nu fie mai urât decât Dracul. Sună a discriminare. De ce noi, femeile, trebuie să fim mai frumoase? Contrar regnului animal, în care masculii domina în frumusețe, calitatea fizică cea mai proeminentă a bărbaţilor este statura, aproape peste tot în lume. Într-un experiment cu absolvenţii de sex masculin ai Universităţii din Pittsburg, s-a constatat că studenţii cei mai înalţi, adică de peste 1,80 m, au primit, în medie, salarii de stagiari cu cel puţin 12% mai mari decât cei având o înălţime mai mică. În ceea ce priveşte criteriile frumuseţii feminine, gusturile bărbaţilor sunt ceva mai diversificate.  Jerry Wiggins propune o clasificare a bărbaţilor în funcţie de ceea ce apreciază mai mult la reprezentantele sexului opus şi distinge următoarele trei categorii: bărbaţi-sâni, bărbaţi-fund şi bărbaţi-picioare. Cercetătorul le-a prezentat subiecţilor diferite siluete de nuduri feminine, cu diverse forme şi dimensiuni, descoperind că, în ansamblu, sânii mari, picioarele lungi şi fesele mici întruneau cele mai multe sufragii. Pentru sânii mari se declarau îndeosebi cititorii revistei Playboy, pe când în favoarea protuberanţelor mai puţin impozante s-au declarat bărbaţii cu convingeri religioase fundamentaliste şi, eventual, cu uşoare depresii psihice. What? Cine se regăsește, două degete sus. Glumesc. Totuşi, frumuseţea ambelor sexe este legată în primul rând de trăsăturile faciale. Unii cercetători consideră că anumite figuri sunt  mai atrăgătoare decât altele. Iată câteva dintre argumentele lor. În primul rând, atunci când oameni foarte diferiti, chiar din culturi sau de rase variate, sunt puşi să clasifice diferite chipuri sau corpuri umane pe o scală de la 1 la 10, se constată o înțelegere ridicată. Oamenii au principii similare de apreciere a frumuseţii faciale. Unii psihosociologi au găsit anumite trăsături faciale ce sunt  asociate cu atractivitatea. De exemplu: femeile considerate printre cele mai atrăgătoare sunt acelea cu ochii mari, pomeţii proeminenţi, nasul mic şi un zâmbet larg, în vreme ce bărbaţii arătoşi au o bărbie proeminentă. Oamenii sunt atraşi de acele fețe în care ochii, nasul, buzele şi celelalte trasături faciale, nu se abat  mult de la medie. Și totuși multe/mulți, apelează la acele intervenții pentru a-și mări părți ale corpului, dar cred că intru deja în altă sferă a discuției…

Foto by

© M A T T H E W • S P I E G E L M A N

Maxima zilei

„Cei mai mulți dintre noi, pretindem că detestam cazurile clare ale ipocriziei, în care oamenii îi înșeala pe alții, dar numai câțiva dintre noi suntem în gardă sau vedem ipocrizia fatală cu care ne înșelăm și ne umplem inimile.”
Laurence Sterne

Trăim într-o lume ipocrită, falsă cu oameni în general care vor doar să păstreze aparențele. Sinceritatea, spontaneitatea,  dispar în detrimetrul măștilor pe care le purtăm zilnic, indiferent unde, când și cum. Suntem ipocriți toți și…aproape tot timpul. Cât de uşor le este oamenilor imperfecţi să arate cu degetul greşelile altora, ignorându-le total pe ale lor! Zicem că ne pasă de cei din jur, dar ne protejăm doar interesele proprii, fără a ne gîndi că tot acest individualism ipocrit nu duce decât la  dezbinare  în care ai toate șansele să pierzi tot ceea ce ai. Ipocrizia nu are reguli și nu ține cont de niciun fel de principiu. Nu poți fi un anumit tip de ipocrit, ci ipocrit pur si simplu. Daca ești ipocrit sau tinzi sa fii uneori, vei intelege despre ce vorbesc și poate vei reuși să schimbi ceva.

Ea, copila

Câți dintre noi nu ne dorim, o evadare în copilărie? Să uităm de griji, de oamenii răi, de prietenii falși, de alegerile greșite, de tot ce ne ține departe de un suflet curat. Căci mai toți copii au sufletul neatins de negura răului. Însă în procesul creșterii intervin factori ce ne fura din puritate. În fiecare dintre noi există acel copil  ce se entuziasmează pentru diferite lucruri. În esență suntem niste copii rătaciți care se trezesc uneori că nu știu încotro s-o ia și asteaptă o vorba caldă. Cu toții ne regăsim în situații în care nu știm pur si simplu ce să facem deși ne spunem continuu „trebuie să treci peste asta„, „ești mare! nimic nu te poate dobori” … vorbe  menite să ne dea putere, să ne duca mai departe în viață, vorbe pe care ni le repetam la nesfârșit doar doar învățăm să ne descurcăm singuri în fiecare zi. Copilul din mine este cel care mă determină să zâmbesc , să fac uneori lucruri nebunești fără să ma gândesc la ceea ce va fi, ci numai la ce este. În același timp, copilul din mine mă lasă să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară și îmi spune întotdeauna că pot face orice și că lacrimile nu ajuta niciodata, Copilul din mine știe să iubească, să dăruiască și să creadă că fiecare om are ceva bun în el, chiar dacă o ascunde atât de bine. Îmi aduce aminte în fiecare zi, că trebuie să fiu recunoscătoare pentru ce am și nu să tânjesc din ce in ce mai mult spre ceea ce poate nu voi avea niciodata. Mă învață în fiecare zi să mă bucur de lucrurile mărunte,  de faptul că exist și că iubesc… de faptul ca nu există probleme prea mari pentru mine, că am curaj să le infrunt pe toate ca și cum n-ar fi probleme ci doar mici denivelari în drumul spre ceea ce trebuie să fie când o sa fiu mare…