Metamorfoze

Scârbiți umblăm prin lume, cu măști trase pe față, căutând răgaz în oameni, sperând într-o minune. Ne rupem în bucăți, de-al nostru suflet mic, pierdut în depărtări, sărac și trist deopotrivă. Căutăm în noi, cu o ultimă zvâcnire a ceea ce odată părea nu doar o umbră  a propriei fiinte, ci chiar egoul mândru, dispus să facă multe, înlănțuind cumva vrutele și nevrutele existenței noastre. Zadarnic zărim limanul, conturat în propria viziune, nu-i rost în a-l ajunge, indiferent de miză, căci aburii deziluziei ne inundă mințile. Și ducem lupte cu noi, cu voi, cu ei, cu toții deopotrivă, sperând ca  într-un final să răzbim viața, fiind scârbiți că am descoperit mersul în mâini când noi încă nu am învățat să pășim.

Dimineți în gând prin viață

Aș vrea să-mi spuneți cât de mult iubiți diminețile? Pentru că eu le ador. Chiar mă hrănesc cu feluri de dimineți, iar ca o glumă, doar cu cele de primăvară, vară, toamnă, iarnă. Acum zâmbesc, am senzația aceea de vineri, deși e abia miercuri. Și ce?! Aș hoinări aiurea prin oraș să mă bucur că revăd locuri și să retrăiesc amintiri, iar orașul îmi oferă amintiri frumoase când vrea. Simt deja că pornesc la drum, deocamdată în gând. Hai-hui de luni până vineri. Iată-mă că plec. În gând, prin viață. Încerc să ajung sus dacă vreau să văd departe. Cred că o călătorie în gând ar fi perfectă doar cu noi înșine. Să lucrăm la sufletul și la mintea noastră. Când am dubii, miros o floare și le alung. Știți ce e mișto în gând? Că momentele și amintirile vin dar pleacă, lăsând loc altora. Iar amintirile cu adevărat frumoase se trăiesc complet, cu totul, mai ales cu sufletul. Pentru că ele nu sunt în creier.  Sunt păstrate , ca într-un cufar  destinat obiectelor de preț, în inimă. Pe acestea nu se așterne niciodata praful, hrănindu-ne periodic cu ele. În gând putem visa la lucruri mărețe fără a părea ridicoli, putem juca orice rol, în ce poveste dorim, făra a ne teme de prejudecăți, nefiind obligați să ne ascundem sub măști impuse. Așadar, iubiți diminețile, gândurile renasc când ne trezim, exact ca pasărea Pheonix, alinându-ne sufletele.

To be or not to be… real blogger

Consider că titulatura de blogger e prea mult spus  în ce mă privește. Nu postez în fiecare zi, ci atunci când  simt. Mărturisesc că  acest blog, mi-am dorit să fie unul  pentru mine și pentru foarte puțini din jurul meu. Însă trăind  aventura cu #tfb10 ( vă voi mulțumi neîncetat, Foto Union),  am prins gustul de a-mi dori să pot scrie lucruri esențiale, să pot transmite mai mult decăt gândurile mele. Nu știu cât îmi și reușeste. Însă nu-mi lipsește determinarea, asta-i cert. :). Din pură curiozitate, astăzi am intrat pe trafic.ro pentru a vedea ce gusturi au românii în materie de siteuri și bloguri. N-aș fi spus, nici într-o mie de ani că suntem atât de interesați de arta gătitului. S-au terminat rețetele de la bunica,vecina, etc?! Se pare că da, dacă printre primele 5 locuri, 4 sunt dedicate gătitului si a rețetelor..  Urmează Mircea Badea ?! Voi chiar vorbiți serios? Atât de citit? Oameni buni, citesc siteuri și bloguri extrem de mișto, dar cu mare regret o spun că nu le-am regăsit nici măcar in primele 50 de locuri. Mare păcat,  acești oameni care într adevăr spun lucruri profunde, nu au locul bine meritat. Dar știm cu toții că vorba „Dă-i Cezarului, ce-i al Cezarului” nu prea se aplică în România. Asta nu-mi schimbă cu nimic opțiunile, ba dimpotrivă. Mă înarmez cu multă răbdare și speranță, de ce nu, că într-o bună zi , voi vedea numele acelora pe care îi citesc în primii zece. Păi, nu?!